Directivele UE și cele 27 de state

287 de directive au un termen de transpunere între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2031 (limita de sus avansează cu un an în fiecare ianuarie) sau un termen mai vechi pentru care Comisia Europeană are încă proceduri deschise, de orice tip. Pentru fiecare vezi unde este România și unde sunt celelalte 26 de state, după registrul Comisiei Europene și EUR-Lex.

Termenul a trecut pentru 239 dintre ele. Date actualizate la 31 octombrie 2026. Fiecare pătrat de pe această pagină duce la pagina directivei, cu sursa fiecărui stadiu.

Directive urmărite
287cu termen între 2024 și 2031 sau cu proceduri deschise
Cu termenul trecut
23948 de directive au termenul în viitor
Proceduri deschise împotriva României
60din 239 de directive cu termenul trecut
Sume stabilite de Curte
4 500 000 €și 600 € pe depozit și pe zi, din 2023

Unde este România

Toate directivele urmărite, într-o singură bandă, după stadiul procedurii Comisiei Europene împotriva României. Apasă un stadiu ca să vezi doar directivele lui, mai jos.

Lățimea fiecărui segment: câte directive sunt în acel stadiu pentru România, din toate cele urmărite. Stadiile sunt în ordinea procedurii, de la termen neîmplinit la procedura de sancționare. „Fără procedură CE deschisă” nu înseamnă că directiva este aplicată complet sau corect.

Comisia Europeană are o procedură deschisă împotriva României pentru 60 de directive: 36 la „Punere în întârziere”, 19 la „Aviz motivat”, 4 la „Sesizarea Curții de Justiție”, 1 în procedură de sancționare. Pentru 83 de directive cu termenul trecut nu există o procedură deschisă, iar pentru 96 Comisia a clasat cauza. 48 de directive nu au ajuns încă la termen.

Directivele, una câte una

Fiecare pătrat este o directivă, colorat după stadiul României. Alege cum le grupezi; apasă un pătrat pentru directivă.

termen trecut termen viitor

48Termen neîmplinit

Recuperarea și confiscarea activelor (2024/1260), termen 23.11.2026, România: Termen neîmplinitÎmbunătățirea condițiilor de muncă în cadrul muncii pe platforme (2024/2831), termen 02.12.2026, România: Termen neîmplinitStructurile de acțiuni cu drepturi de vot multiple din societățile care solicită admiterea acțiunilor lor la… (2024/2810), termen 05.12.2026, România: Termen neîmplinitRăspunderea pentru produsele cu defecte (2024/2853), termen 09.12.2026, România: Termen neîmplinitCalitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (2024/2881), termen 11.12.2026, România: Termen neîmplinitNormele în materie de TVA pentru era digitală (2025/516), termen 31.12.2026, România: Termen neîmplinitStatutul de protecție a lupului (Canis lupus) (2025/1237), termen 15.01.2027, România: Termen neîmplinitInstituirea unui cadru pentru redresarea și rezoluția întreprinderilor de asigurare și de reasigurare (2025/1), termen 29.01.2027, România: Termen neîmplinitProporționalitatea, calitatea supravegherii, raportarea, măsurile referitoare la garanțiile pe termen lung… (2025/2), termen 29.01.2027, România: Termen neîmplinitActualizarea listei produselor din domeniul apărării în conformitate cu versiunea actualizată a Listei comune… (2026/2325), termen 31.01.2027, România: Termen neîmplinitAnumite cerințe de raportare privind durabilitatea de către întreprinderi și anumite cerințe privind… (2026/470), termen 19.03.2027, România: Termen neîmplinitCerințele minime în materie de formare pentru profesia de medic veterinar (2025/1223), termen 10.04.2027, România: Termen neîmplinitInstituirea cardului european pentru dizabilitate și a cardului european de parcare pentru persoanele cu… (2024/2841), termen 05.06.2027, România: Termen neîmplinitExtinderea Directivei (UE) 2024/2841 la resortisanții țărilor terțe aflați în situație de ședere legală… (2024/2842), termen 05.06.2027, România: Termen neîmplinitCombaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (2024/1385), termen 14.06.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2008/98/CE privind deșeurile (2025/1892), termen 17.06.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2009/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a principiilor… (2024/3017), termen 27.06.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2009/16/CE privind controlul statului portului (2024/3099), termen 06.07.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2009/21/CE privind respectarea obligațiilor statelor de pavilion (2024/3100), termen 06.07.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2005/35/CE privind poluarea cauzată de nave și introducerea unor sancțiuni… (2024/3101), termen 06.07.2027, România: Termen neîmplinitAccesul autorităților competente la registrele centralizate de conturi bancare prin intermediul sistemului de… (2024/1654), termen 10.07.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei (UE) 2015/413 de facilitare a schimbului transfrontalier de informații privind… (2024/3237), termen 20.07.2027, România: Termen neîmplinitEpurarea apelor uzate urbane (2024/3019), termen 31.07.2027, România: Termen neîmplinitExtinderea și îmbunătățirea suplimentară a utilizării instrumentelor și proceselor digitale în domeniul… (2025/25), termen 31.07.2027, România: Termen neîmplinitStabilirea dispozițiilor detaliate de exercitare a dreptului de a alege și de a fi ales în Parlamentul… (2025/1788), termen 29.09.2027, România: Termen neîmplinitPermisele de conducere (2025/2205), termen 26.11.2027, România: Termen neîmplinitProtecția juridică a desenelor și modelelor industriale (2024/2823), termen 09.12.2027, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2000/60/CE de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, a… (2026/805), termen 21.12.2027, România: Termen neîmplinitProducția de cartofi de sămânță prebază din semințe adevărate de cartofi pentru soiuri de cartofi cu… (2026/2250), termen 31.12.2027, România: Termen neîmplinitInstituirea și funcționarea comitetelor europene de întreprindere și asigurarea respectării efective a… (2025/2450), termen 01.01.2028, România: Termen neîmplinitUtilizarea anumitor materii fertilizante provenite din gunoi de grajd (2026/288), termen 02.03.2028, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2013/11/UE privind soluționarea alternativă a litigiilor în materie de consum, precum (2025/2647), termen 20.03.2028, România: Termen neîmplinitSistemele de măsurare pentru echipamentele de alimentare a vehiculelor electrice și pentru distribuitoarele… (2026/706), termen 10.04.2028, România: Termen neîmplinitDomeniul de aplicare al protecției depozitelor, utilizarea fondurilor schemelor de garantare a depozitelor… (2026/804), termen 11.05.2028, România: Termen neîmplinitMăsurile de intervenție timpurie, condițiile pentru declanșarea procedurii de rezoluție și finanțarea… (2026/806), termen 11.05.2028, România: Termen neîmplinitCombaterea corupției (2026/1021), termen 01.06.2028, România: Termen neîmplinitStabilirea dispozițiilor detaliate de exercitare a dreptului de a vota și de a candida la alegerile locale de… (2026/1194), termen 25.06.2028, România: Termen neîmplinitNormele în materie de TVA referitoare la persoanele impozabile care facilitează vânzările la distanță de… (2025/1539), termen 30.06.2028, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și… (2026/1472), termen 02.07.2028, România: Termen neîmplinitDiligența necesară în materie de durabilitate a întreprinderilor (2024/1760), termen 26.07.2028, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei (UE) 2015/2302 pentru o protecție mai eficace a călătorilor și pentru simplificarea și… (2026/1024), termen 29.09.2028, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2004/37/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la… (2026/2450), termen 20.11.2028, România: Termen neîmplinitAnumite decăderi din dreptul de a conduce autovehicule (2025/2206), termen 26.11.2028, România: Termen neîmplinitMonitorizarea și reziliența solului (Directiva privind monitorizarea solului) (2025/2360), termen 17.12.2028, România: Termen neîmplinitReducerea mai rapidă și mai sigură a surplusului de impozit reținut la sursă (2025/50), termen 31.12.2028, România: Termen neîmplinitModificarea Directivei 2005/44/CE privind serviciile de informații fluviale (RIS) armonizate pe căile… (2025/2482), termen 02.01.2029, România: Termen neîmplinitArmonizarea anumitor aspecte ale normelor de drept în materie de insolvență (2026/799), termen 22.01.2029, România: Termen neîmplinitCertificatul electronic de scutire de taxa pe valoarea adăugată (2025/425), termen 30.06.2031, România: Termen neîmplinit

83Fără procedură CE deschisă

Waste (1975/442), termen 17.07.1977, România: Fără procedură CE deschisăFacilitarea exercitării efective a libertății de a presta servicii de către avocați (1977/249), termen 25.03.1979, România: Fără procedură CE deschisăCoordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează… (1989/665), termen 21.12.1991, România: Fără procedură CE deschisăProtecția animalelor în cursul transportului (1991/628), termen 01.01.1993, România: Fără procedură CE deschisăCouncil Directive 92/13/EEC of 25 February 1992 coordinating the laws, regulations and administrative… (1992/13), termen 01.01.1993, România: Fără procedură CE deschisăAmending Directive 75/442/EEC on waste (1991/156), termen 01.04.1993, România: Fără procedură CE deschisăDeșeurile periculoase (1991/689), termen 11.12.1993, România: Fără procedură CE deschisăProtecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole (1991/676), termen 19.12.1993, România: Fără procedură CE deschisăIntroducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă în cazul… (1992/85), termen 24.11.1994, România: Fără procedură CE deschisăClauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii (1993/13), termen 31.12.1994, România: Fără procedură CE deschisăProtecția animalelor în momentul sacrificării sau uciderii (1993/119), termen 01.01.1995, România: Fără procedură CE deschisăAcordul-cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES (1997/81), termen 20.01.2000, România: Fără procedură CE deschisăAplicarea taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri (1999/62), termen 01.07.2000, România: Fără procedură CE deschisăAcordul-cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (1999/70), termen 10.07.2001, România: Fără procedură CE deschisăAnumite aspecte juridice ale serviciilor societății informaționale, în special ale comerțului electronic, pe… (2000/31), termen 16.01.2002, România: Fără procedură CE deschisăÎncadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă (2000/78), termen 02.12.2003, România: Fără procedură CE deschisăDefinirea facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate (2002/90), termen 04.12.2004, România: Fără procedură CE deschisăDreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii… (2004/38), termen 30.04.2006, România: Fără procedură CE deschisăConsolidarea securității portuareText cu relevanță pentru SEE (2005/65), termen 15.06.2007, România: Fără procedură CE deschisăPunerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei… (2006/54), termen 15.08.2008, România: Fără procedură CE deschisăExercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă (2007/36), termen 03.08.2009, România: Fără procedură CE deschisăCertificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar comunitar (2007/59), termen 03.12.2009, România: Fără procedură CE deschisăGestionarea siguranței infrastructurii rutiere (2008/96), termen 19.12.2010, România: Fără procedură CE deschisăRegimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre (2011/96), termen 18.01.2012, România: Fără procedură CE deschisăCooperarea administrativă în domeniul fiscal (2011/16), termen 01.01.2013, România: Fără procedură CE deschisăDreptul la informare în cadrul procedurilor penale (2012/13), termen 02.06.2014, România: Fără procedură CE deschisăAtacurile împotriva sistemelor informatice (2013/40), termen 04.09.2015, România: Fără procedură CE deschisăProtecția prin măsuri de drept penal a monedei euro și a altor monede împotriva falsificării (2014/62), termen 23.05.2016, România: Fără procedură CE deschisăCondițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în contextul unui transfer în cadrul… (2014/66), termen 29.11.2016, România: Fără procedură CE deschisăRecunoașterea calificărilor profesionale în domeniul navigației interioare (2017/2397), termen 17.01.2022, România: Fără procedură CE deschisăMăsurile tranzitorii pentru recunoașterea certificatelor țărilor terțe (2021/1233), termen 17.01.2022, România: Fără procedură CE deschisăCerințele de control (2020/1057), termen 02.02.2022, România: Fără procedură CE deschisăRetragerea anumitor exceptări care vizează produsele din tutun încălzit (2022/2100), termen 23.07.2023, România: Fără procedură CE deschisăMăsurile de raționalizare în scopul înregistrării de progrese în direcția realizării rețelei transeuropene de… (2021/1187), termen 10.08.2023, România: Fără procedură CE deschisăCapacitatea de absorbție a pierderilor și de recapitalizare a instituțiilor de credit și a firmelor de… (2019/879), termen 01.01.2024, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru mercurul din traductoarele de presiune la topire pentru reometre capilare în anumite… (2023/1437), termen 31.01.2024, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru plumbul folosit ca stabilizator termic în clorura de polivinil utilizată drept material de… (2023/1526), termen 31.01.2024, România: Fără procedură CE deschisăTaxarea vehiculelor pentru utilizarea anumitor infrastructuri (2022/362), termen 25.03.2024, România: Fără procedură CE deschisăModificarea Directivei 2004/37/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la… (2022/431), termen 05.04.2024, România: Fără procedură CE deschisăActualizarea listei produselor din domeniul apărării în conformitate cu versiunea actualizată a Listei comune… (2024/242), termen 31.05.2024, România: Fără procedură CE deschisăCadrele de restructurare preventivă, remiterea de datorie și decăderile, precum și măsurile de sporire a… (2019/1023), termen 17.07.2024, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru cadmiul și plumbul utilizat în profilurile de plastic ale ferestrelor și ușilor electrice… (2024/232), termen 31.07.2024, România: Fără procedură CE deschisăEchilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor (2019/1158), termen 02.08.2024, România: Fără procedură CE deschisăSalariile minime adecvate în Uniunea Europeană (2022/2041), termen 15.11.2024, România: Fără procedură CE deschisăIncluderea unor cerințe de stabilitate îmbunătățite și alinierea directivei respective la cerințele de… (2023/946), termen 05.12.2024, România: Fără procedură CE deschisăZona de citire optică a documentului de călătorie provizoriu al UE (2024/1986), termen 09.12.2024, România: Fără procedură CE deschisăAjustarea criteriilor de mărime pentru microîntreprinderi și întreprinderi sau grupuri mici, mijlocii și mari (2023/2775), termen 24.12.2024, România: Fără procedură CE deschisăModificarea Directivei (UE) 2016/2284 a Parlamentului European și a Consiliului privind metodologia de… (2024/299), termen 31.12.2024, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru cadmiul din punctele cuantice pentru conversia de lungime de undă (downshifting) depuse… (2024/1416), termen 31.12.2024, România: Fără procedură CE deschisăLegislația socială referitoare la activitățile de transport rutier (2024/846), termen 14.02.2025, România: Fără procedură CE deschisă2-metiloxolanul (2023/175), termen 16.02.2025, România: Fără procedură CE deschisăRecunoașterea calificărilor profesionale ale asistenților medicali generaliști formați în România (2024/505), termen 04.03.2025, România: Fără procedură CE deschisăModificarea Directivei 2010/40/UE privind cadrul pentru implementarea sistemelor de transport inteligente în… (2023/2661), termen 21.03.2025, România: Fără procedură CE deschisăProtocoalele de examinare a anumitor soiuri de specii de plante agricole și de specii de legume (2024/2963), termen 31.05.2025, România: Fără procedură CE deschisăIncluderea unor organisme dăunătoare plantelor prezente pe semințe și pe alte materiale de reproducere a… (2024/3010), termen 31.05.2025, România: Fără procedură CE deschisăActualizarea listei produselor din domeniul apărării în conformitate cu versiunea actualizată a Listei comune… (2025/290), termen 31.05.2025, România: Fără procedură CE deschisăModificarea anexelor la Directiva 2008/68/CE a Parlamentului European și a Consiliului pentru a ține seama de… (2025/149), termen 30.06.2025, România: Fără procedură CE deschisăAdâncimea minimă a marcajelor aplicate pe armele de foc și pe componentele esențiale (2024/325), termen 22.07.2025, România: Fără procedură CE deschisăOrganismele dăunătoare reglementate care nu sunt de carantină pentru Uniune Tobacco ringspot virus, Tomato… (2025/145), termen 31.07.2025, România: Fără procedură CE deschisăAdăugarea de materii prime pentru producția de biocombustibili și biogaz (2024/1405), termen 14.09.2025, România: Fără procedură CE deschisăAlinierea acesteia la normele Uniunii privind protecția datelor cu caracter personal (2023/2123), termen 01.11.2025, România: Fără procedură CE deschisăInformațiile care trebuie notificate sistemelor de raportare a navelor (2025/811), termen 18.11.2025, România: Fără procedură CE deschisăCerințele referitoare la unități și la îngrijirea și adăpostirea animalelor, precum și în ceea ce privește… (2024/1262), termen 04.12.2025, România: Fără procedură CE deschisăModificarea Directivei 2001/110/CE a Consiliului privind mierea, a Directivei 2001/112/CE a Consiliului… (2024/1438), termen 14.12.2025, România: Fără procedură CE deschisăModificarea Directivei 2009/148/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la… (2023/2668), termen 21.12.2025, România: Fără procedură CE deschisăModificarea Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (2023/2226), termen 31.12.2025, România: Fără procedură CE deschisăDatele de la care statele membre trebuie să aplice anumite cerințe de raportare și de diligență necesară în… (2025/794), termen 31.12.2025, România: Fără procedură CE deschisăProtocoalele de examinare a anumitor soiuri de specii de plante agricole și de specii de legume (2025/1079), termen 31.12.2025, România: Fără procedură CE deschisăCalitatea apei destinate consumului uman (2020/2184), termen 12.01.2026, România: Fără procedură CE deschisăCerințele minime în materie de formare pentru profesiile de asistent medical generalist, de medic dentist și… (2024/782), termen 04.03.2026, România: Fără procedură CE deschisăConsolidarea rolului consumatorilor în vederea tranziției verzi printr-o mai bună protecție împotriva… (2024/825), termen 27.03.2026, România: Fără procedură CE deschisăValorile-limită pentru plumb și compușii săi anorganici, precum și pentru diizocianați (2024/869), termen 09.04.2026, România: Fără procedură CE deschisăDispozițiile privind delegarea, administrarea riscului de lichiditate, raportarea în scopuri de supraveghere… (2024/927), termen 16.04.2026, România: Fără procedură CE deschisăO procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și… (2024/1233), termen 21.05.2026, România: Fără procedură CE deschisăActualizarea listei produselor din domeniul apărării în conformitate cu versiunea actualizată a Listei comune… (2026/325), termen 31.05.2026, România: Fără procedură CE deschisăCondițiile de furnizare a serviciilor de executare și de cercetare de către terți firmelor de investiții care… (2026/374), termen 05.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăConsolidarea aplicării principiului egalității de remunerare pentru aceeași muncă sau pentru o muncă de… (2023/970), termen 07.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăStatutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți pe termen lung (2003/109), termen 12.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru plumbul din aliajele de lipit cu temperatură de topire înaltă (2025/1802), termen 30.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru plumbul din componentele din sticlă sau materiale ceramice (2025/2363), termen 30.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăO derogare pentru plumbul ca element de aliere în oțel, aluminiu și cupru (2025/2364), termen 30.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăProtocoalele de examinare a soiurilor de gulie furajeră, varză kale furajeră, orez, grupul kale, grupul varză… (2025/2449), termen 30.06.2026, România: Fără procedură CE deschisăCobaltul (2026/192), termen 29.07.2026, România: Fără procedură CE deschisă

96Clasarea cauzei

Evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (1985/337), termen 03.07.1988, România: Clasarea cauzeiEvaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului (text codificat) Text cu relevanță… (2011/92), termen 03.07.1988, România: Clasarea cauzeiPrevenirea și controlul integrat al poluării (versiune codificată) (2008/1), termen 30.10.1999, România: Clasarea cauzeiFacilitarea exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat într-un stat membru, altul decât cel în… (1998/5), termen 14.03.2000, România: Clasarea cauzeiCalitatea apei destinate consumului uman (1998/83), termen 25.12.2000, România: Clasarea cauzeiPunerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine… (2000/43), termen 19.07.2003, România: Clasarea cauzeiStabilirea unui cadru de politică comunitară în domeniul apei (2000/60), termen 22.12.2003, România: Clasarea cauzeiDreptul la reîntregirea familiei (2003/86), termen 03.10.2005, România: Clasarea cauzeiInteroperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică în cadrul ComunitățiiText cu relevanță pentru SEE (2004/52), termen 19.11.2005, România: Clasarea cauzeiCerințele minime de siguranță pentru tunelurile din Rețeaua rutieră transeuropeană (2004/54), termen 30.04.2006, România: Clasarea cauzeiRăspunderea pentru mediul înconjurător în legătură cu prevenirea și repararea daunelor aduse mediului (2004/35), termen 30.04.2007, România: Clasarea cauzeiPracticile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de consumatori (2005/29), termen 12.06.2007, România: Clasarea cauzeiAplicarea principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și servicii… (2004/113), termen 21.12.2007, România: Clasarea cauzeiSistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (2006/112), termen 01.01.2008, România: Clasarea cauzeiGestionarea calității apei pentru scăldat (2006/7), termen 24.03.2008, România: Clasarea cauzeiGestionarea deșeurilor din industriile extractive (2006/21), termen 01.05.2008, România: Clasarea cauzeiEvaluarea și gestionarea riscurilor de inundații (2007/60), termen 25.11.2009, România: Clasarea cauzeiStandardele de calitate a mediului în domeniul apei, de modificare (2008/105), termen 13.07.2010, România: Clasarea cauzeiStandardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor… (2008/115), termen 24.12.2010, România: Clasarea cauzeiInstituirea unui comitet european de întreprindere sau a unei proceduri de informare și consultare a… (2009/38), termen 05.06.2011, România: Clasarea cauzeiCondițiile de intrare și de ședere a resortisanților din țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă… (2009/50), termen 19.06.2011, România: Clasarea cauzeiCoordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de… (2009/81), termen 21.08.2011, România: Clasarea cauzeiProtecția animalelor utilizate în scopuri științifice Text cu relevanță pentru SEE (2010/63), termen 10.11.2012, România: Clasarea cauzeiObligația statelor membre de a menține un nivel minim de rezerve de țiței și/sau de produse petroliere (2009/119), termen 31.12.2012, România: Clasarea cauzeiEmisiile industriale (prevenirea și controlul integrat al poluării) (2010/75), termen 07.01.2013, România: Clasarea cauzeiCriteriile specifice de depozitare a mercurului metalic considerat deșeu (2011/97), termen 15.03.2013, România: Clasarea cauzeiDreptul la interpretare și traducere în cadrul procedurilor penale (2010/64), termen 27.10.2013, România: Clasarea cauzeiCombaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile (2011/93), termen 18.12.2013, România: Clasarea cauzeiStandardele referitoare la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească resortisanții țărilor terțe sau… (2011/95), termen 21.12.2013, România: Clasarea cauzeiO procedură unică de solicitare a unui permis unic pentru resortisanții țărilor terțe în vederea șederii și… (2011/98), termen 25.12.2013, România: Clasarea cauzeiCu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de… (2013/36), termen 31.12.2013, România: Clasarea cauzeiInstituirea unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (2014/59), termen 31.12.2014, România: Clasarea cauzeiAccesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (Solvabilitate II) (2009/138), termen 31.03.2015, România: Clasarea cauzeiInstituirea spațiului feroviar unic european (2012/34), termen 16.06.2015, România: Clasarea cauzeiProcedurile comune de acordare și retragere a protecției internaționale (2013/32), termen 20.07.2015, România: Clasarea cauzeiStabilirea standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (2013/33), termen 20.07.2015, România: Clasarea cauzeiContractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale (2014/17), termen 21.03.2016, România: Clasarea cauzeiGestiunea colectivă a drepturilor de autor și a drepturilor conexe și acordarea de licențe multiteritoriale… (2014/26), termen 10.04.2016, România: Clasarea cauzeiAtribuirea contractelor de concesiune Text cu relevanță pentru SEE (2014/23), termen 18.04.2016, România: Clasarea cauzeiAchizițiile publice (2014/24), termen 18.04.2016, România: Clasarea cauzeiAchizițiile efectuate de entitățile care își desfășoară activitatea în sectoarele apei, energiei… (2014/25), termen 18.04.2016, România: Clasarea cauzeiAsigurarea respectării aplicării Directivei 96/71/CE privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de… (2014/67), termen 18.06.2016, România: Clasarea cauzeiPiețele instrumentelor financiare (2014/65), termen 03.07.2016, România: Clasarea cauzeiStabilirea unui cadru pentru amenajarea spațiului maritim (2014/89), termen 18.09.2016, România: Clasarea cauzeiDreptul de a avea acces la un avocat în cadrul procedurilor penale și al procedurilor privind mandatul… (2013/48), termen 27.11.2016, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra… (2014/52), termen 16.05.2017, România: Clasarea cauzeiLimitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanți provenind de la instalații medii de ardere (2015/2193), termen 19.12.2017, România: Clasarea cauzeiPachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate (2015/2302), termen 01.01.2018, România: Clasarea cauzeiServiciile de plată în cadrul pieței interne (2015/2366), termen 13.01.2018, România: Clasarea cauzeiStabilirea normelor de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate de expunerea la… (2013/59), termen 06.02.2018, România: Clasarea cauzeiConsolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în… (2016/343), termen 01.04.2018, România: Clasarea cauzeiProtecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile… (2016/680), termen 06.05.2018, România: Clasarea cauzeiCondițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare, studii, formare… (2016/801), termen 23.05.2018, România: Clasarea cauzeiDistribuția de asigurări (2016/97), termen 01.07.2018, România: Clasarea cauzeiCombaterea terorismului (2017/541), termen 08.09.2018, România: Clasarea cauzeiDeschiderea pieței pentru serviciile de transport feroviar intern de călători și guvernanța infrastructurii… (2016/2370), termen 25.12.2018, România: Clasarea cauzeiStabilirea normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care au incidență directă asupra… (2016/1164), termen 31.12.2018, România: Clasarea cauzeiActivitățile și supravegherea instituțiilor pentru furnizarea de pensii ocupaționale (IORP) (2016/2341), termen 13.01.2019, România: Clasarea cauzeiGaranțiile procedurale pentru copiii care sunt persoane suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale (2016/800), termen 11.06.2019, România: Clasarea cauzeiInteroperabilitatea sistemului feroviar în Uniunea Europeană (2016/797), termen 16.06.2019, România: Clasarea cauzeiSiguranța feroviară (2016/798), termen 16.06.2019, România: Clasarea cauzeiCombaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal (2017/1371), termen 06.07.2019, România: Clasarea cauzeiPunerea în aplicare a Acordului referitor la punerea în aplicare a Convenției din 2007 a Organizației… (2017/159), termen 15.11.2019, România: Clasarea cauzeiStabilirea specificațiilor tehnice pentru marcajul armelor de foc și al componentelor lor esențiale în… (2019/68), termen 17.01.2020, România: Clasarea cauzeiStabilirea specificațiilor tehnice pentru armele de alarmă și de semnalizare în temeiul Directivei 91/477/CEE… (2019/69), termen 17.01.2020, România: Clasarea cauzeiPunerea în aplicare a Acordului încheiat între Asociația Armatorilor din Comunitatea Europeană (ECSA) și… (2018/131), termen 16.02.2020, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2012/27/UE privind eficiența energetică (2018/2002), termen 25.06.2020, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri (2018/850), termen 05.07.2020, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2008/98/CE privind deșeurile (2018/851), termen 05.07.2020, România: Clasarea cauzeiEfectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii (2018/958), termen 30.07.2020, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2010/13/UE privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de… (2018/1808), termen 19.09.2020, România: Clasarea cauzeiCombaterea prin măsuri de drept penal a spălării banilor (2018/1673), termen 03.12.2020, România: Clasarea cauzeiInstituirea Codului european al comunicațiilor electronice (2018/1972), termen 21.12.2020, România: Clasarea cauzeiPromovarea utilizării energiei din surse regenerabile (2018/2001), termen 30.06.2021, România: Clasarea cauzeiReducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului (2019/904), termen 03.07.2021, România: Clasarea cauzeiInteroperabilitatea sistemelor de taxare rutieră electronică și facilitarea schimbului transfrontalier de… (2019/520), termen 19.10.2021, România: Clasarea cauzeiO mai bună asigurare a respectării normelor Uniunii în materie de protecție a consumatorilor și modernizarea… (2019/2161), termen 28.11.2021, România: Clasarea cauzeiProtecția persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii (2019/1937), termen 17.12.2021, România: Clasarea cauzeiStabilirea regimului general al accizelor (2020/262), termen 31.12.2021, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 92/83/CEE privind armonizarea structurilor accizelor la alcool și băuturi alcoolice (2020/1151), termen 31.12.2021, România: Clasarea cauzeiCerințele de accesibilitate aplicabile produselor și serviciilor (2019/882), termen 28.06.2022, România: Clasarea cauzeiTransparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea Europeană (2019/1152), termen 01.08.2022, România: Clasarea cauzeiAcțiunile în reprezentare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor (2020/1828), termen 25.12.2022, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (2021/514), termen 31.12.2022, România: Clasarea cauzeiCondițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt… (2021/1883), termen 18.11.2023, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2009/103/CE privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de… (2021/2118), termen 23.12.2023, România: Clasarea cauzeiAdministratorii de credite și cumpărătorii de credite (2021/2167), termen 29.12.2023, România: Clasarea cauzeiRaportarea privind durabilitatea de către întreprinderi (2022/2464), termen 06.07.2024, România: Clasarea cauzeiMăsuri pentru un nivel comun ridicat de securitate cibernetică în Uniune (2022/2555), termen 17.10.2024, România: Clasarea cauzeiAnumite aspecte ale cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile (2024/1174), termen 13.11.2024, România: Clasarea cauzeiConsolidarea echilibrului de gen în rândul administratorilor societăților cotate la bursă și măsuri conexe (2022/2381), termen 28.12.2024, România: Clasarea cauzeiRegimul special pentru întreprinderile mici (2020/285), termen 31.12.2024, România: Clasarea cauzeiCotele taxei pe valoarea adăugată (2022/542), termen 31.12.2024, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivelor 2009/65/CE, 2009/138/CE, 2011/61/UE, 2013/36/UE, 2014/59/UE, 2014/65/UE, (UE)… (2022/2556), termen 17.01.2025, România: Clasarea cauzeiDefinirea infracțiunilor și a sancțiunilor pentru încălcarea măsurilor restrictive ale Uniunii (2024/1226), termen 20.05.2025, România: Clasarea cauzeiModificarea Directivei 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal (2025/872), termen 31.12.2025, România: Clasarea cauzei

36Punere în întârziere

Recunoașterea calificărilor profesionale (2005/36), termen 20.10.2007, România: Punere în întârziereServiciile în cadrul pieței interne (2006/123), termen 28.12.2009, România: Punere în întârziereInstituirea unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor… (2009/125), termen 20.11.2010, România: Punere în întârziereControlul pericolelor de accidente majore care implică substanțe periculoase, de modificare și ulterior (2012/18), termen 31.05.2015, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale (2013/55), termen 18.01.2016, România: Punere în întârziereCondițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe în scopul ocupării unui loc de muncă în… (2014/36), termen 30.09.2016, România: Punere în întârziereAsistența juridică gratuită pentru persoanele suspectate și persoanele acuzate în cadrul procedurilor penale… (2016/1919), termen 05.05.2019, România: Punere în întârziereModificarea Directivei (UE) 2015/849 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării… (2018/843), termen 10.01.2020, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2006/1/CE privind utilizarea vehiculelor închiriate fără conducători auto pentru… (2022/738), termen 06.08.2023, România: Punere în întârzierePromovarea energiei din surse regenerabile (2023/2413), termen 01.07.2024, România: Punere în întârziereReziliența entităților critice (2022/2557), termen 17.10.2024, România: Punere în întârziereSchimbul de informații dintre autoritățile de aplicare a legii ale statelor membre (2023/977), termen 12.12.2024, România: Punere în întârzierePrevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanțării terorismului (2015/849), termen 30.12.2024, România: Punere în întârzierePerformanța energetică a clădirilor (2024/1275), termen 01.01.2025, România: Punere în întârziereÎmbunătățirea organizării pieței energiei electrice a Uniunii (2024/1711), termen 17.01.2025, România: Punere în întârziereÎnființarea și funcționarea punctului unic de acces european (2023/2864), termen 10.07.2025, România: Punere în întârziereMecanismele care trebuie instituite de statele membre pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în… (2024/1640), termen 10.07.2025, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2014/65/UE privind piețele instrumentelor financiare (2024/790), termen 29.09.2025, România: Punere în întârziereContractele de servicii financiare încheiate la distanță (2023/2673), termen 19.12.2025, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2011/85/UE privind cerințele referitoare la cadrele bugetare ale statelor membre (2024/1265), termen 31.12.2025, România: Punere în întârziereStabilirea unor norme armonizate privind desemnarea sediilor desemnate și numirea reprezentanților legali în… (2023/1544), termen 18.02.2026, România: Punere în întârziereProtecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive împotriva persoanelor… (2024/1069), termen 07.05.2026, România: Punere în întârziereProtecția mediului prin intermediul dreptului penal (2024/1203), termen 21.05.2026, România: Punere în întârziereProcedurile de urgență pentru evaluarea conformității, prezumția de conformitate, adoptarea specificațiilor… (2024/2749), termen 29.05.2026, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2014/65/UE pentru a face piețele publice de capital din Uniune mai atractive pentru… (2024/2811), termen 05.06.2026, România: Punere în întârziereStabilirea standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională (2024/1346), termen 12.06.2026, România: Punere în întârziereAccesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii (2024/1499), termen 19.06.2026, România: Punere în întârziereStandardele aplicabile organismelor de promovare a egalității de tratament și a egalității de șanse între… (2024/1500), termen 19.06.2026, România: Punere în întârziereAdaptarea la progresul științific și tehnic a anexelor I și II la Directiva (UE) 2022/1999 a Parlamentului… (2025/1801), termen 23.06.2026, România: Punere în întârziereTratamentul riscului de concentrare rezultat din expuneri față de contrapărți centrale și al riscului de… (2024/2994), termen 25.06.2026, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2010/75/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind emisiile industriale… (2024/1785), termen 01.07.2026, România: Punere în întârziereIncluderea unor substanțe psihoactive noi în definiția termenului drog (2025/2062), termen 12.07.2026, România: Punere în întârziereModificarea Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea… (2024/1712), termen 15.07.2026, România: Punere în întârziereNormele comune de promovare a reparării bunurilor (2024/1799), termen 31.07.2026, România: Punere în întârziereModificarea anexei II la Directiva (UE) 2024/1799 a Parlamentului European și a Consiliului de promovare a… (2026/74), termen 31.07.2026, România: Punere în întârziereNormele comune pentru piețele interne în sectorul gazelor din surse regenerabile, al gazelor naturale și al… (2024/1788), termen 05.08.2026, România: Punere în întârziere

19Aviz motivat

Adapting the technical definition of 'multilateral development banks' in Council Directive 89/647/EEC of 18… (1991/31), termen 31.03.1991, România: Aviz motivatConservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică (1992/43), termen 10.06.1994, România: Aviz motivatAmbalajele și deșeurile de ambalaje (1994/62), termen 29.06.1996, România: Aviz motivatAccesul publicului la informațiile despre mediu (2003/4), termen 14.02.2005, România: Aviz motivatDeșeurile (2008/98), termen 12.12.2010, România: Aviz motivatNormele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale (2009/73), termen 03.03.2011, România: Aviz motivatInstituirea unui cadru comunitar pentru gestionarea responsabilă și în condiții de siguranță a… (2011/70), termen 23.08.2013, România: Aviz motivatDeșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) (2012/19), termen 14.02.2014, România: Aviz motivatEficiența energetică (2012/27), termen 05.06.2014, România: Aviz motivatSiguranța operațiunilor petroliere și gaziere offshore (2013/30), termen 19.07.2015, România: Aviz motivatReducerea emisiilor naționale de anumiți poluanți atmosferici (2016/2284), termen 15.02.2017, România: Aviz motivatNormele comune pentru piața internă de energie electrică (2019/944), termen 31.12.2019, România: Aviz motivatContribuția sectorului aviației la obiectivul Uniunii de reducere a emisiilor la nivelul întregii economii și… (2023/958), termen 31.12.2023, România: Aviz motivatModificarea Directivei 2003/87/CE de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu… (2023/959), termen 31.12.2023, România: Aviz motivatModificarea Directivei 2012/19/UE privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) (2024/884), termen 09.10.2025, România: Aviz motivatEficiența energetică (2023/1791), termen 11.10.2025, România: Aviz motivatCreditele de consum (2023/2225), termen 20.11.2025, România: Aviz motivatAnumite cerințe de raportare în domeniul produselor și ingredientelor alimentare, al zgomotului exterior, al… (2024/2839), termen 28.11.2025, România: Aviz motivatCompetențele de supraveghere, sancțiunile, sucursalele din țări terțe și riscurile de mediu, sociale și de… (2024/1619), termen 10.01.2026, România: Aviz motivat

Ce urmează

Următoarele termene de transpunere. Până la termen, toate cele 27 de state sunt la „Termen neîmplinit”.

  1. Recuperarea și confiscarea activelorDirectiva 2024/1260 · Spațiul de libertate, securitate și justiție
  2. Îmbunătățirea condițiilor de muncă în cadrul muncii pe platformeDirectiva 2024/2831 · Libera circulație a lucrătorilor și politica socială
  3. Structurile de acțiuni cu drepturi de vot multiple din societățile care solicită admiterea acțiunilor lor la…Directiva 2024/2810 · Drept de stabilire și libertatea de a presta servicii
  4. Răspunderea pentru produsele cu defecteDirectiva 2024/2853 · Mediu, consumatori și protecția sănătății
  5. Calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru EuropaDirectiva 2024/2881 · Mediu, consumatori și protecția sănătății

Vezi toate cele 48 de directive cu termen viitor, grupate după an

România printre cele 27 de state

Dintre cele 239 de directive cu termenul trecut, România are o procedură deschisă pentru 60. 12 state au mai multe, 13 state au mai puține, iar 1 stat are tot 60.

Ce a decis Curtea de Justiție că trebuie să plătească România, hotărâre cu hotărâre: pagina Sancțiuni.

Fiecare bară: directivele cu termenul trecut, în ordinea procedurii. Apasă un stat pentru numerele lui. Statele sunt în ordinea oficială a UE, cu România prima; nu sunt ordonate după număr.

Registrul

Tabelul de citat: directivele din selecția de mai sus, cu termenul, stadiul României și stadiul fiecăruia dintre cele 27 de state. Pe pagina fiecărei directive este sursa fiecărui stadiu.

Deschide tabelul

Tabelul complet, cu căutare și filtre, pe pagina lui: registrul tuturor directivelor.

Cum citești pagina

  • Stadiul vine din registrul Comisiei Europene: ultima decizie din procedura deschisă împotriva fiecărui stat, de orice tip: necomunicarea legilor de transpunere, transpunere neconformă sau aplicare greșită. Cu mai multe proceduri deschise, contează cea mai avansată. Nu spunem că o directivă este „transpusă”; numărul de măsuri notificate nu decide stadiul.
  • Pătratele sunt așezate în ordinea termenului, de la cel mai vechi la cel mai nou. Când o directivă are mai multe termene, folosim primul din această perioadă; toate termenele sunt pe pagina directivei. Pătratele cu contur întrerupt au termenul în viitor.
  • Lista se actualizează singură: intră orice directivă cu un termen de adoptare a legilor naționale între 1 ianuarie 2024 și 31 decembrie 2031, de îndată ce EUR-Lex îi înregistrează termenul. Intră și directivele cu termen mai vechi, din orice an, pentru care Comisia are încă o procedură deschisă împotriva cel puțin unui stat.
  • „Față de majoritatea statelor” compară cât de avansată este procedura Comisiei împotriva României cu nivelul cel mai des întâlnit printre cele 27 de state. Înaintea majorității înseamnă o procedură mai puțin avansată sau niciuna.
  • Domeniile sunt capitolele Repertoriului legislației UE din EUR-Lex; o directivă poate fi în mai multe și apare aici la primul.

Surse: EUR-Lex (Cellar): directive, termene, titluri, domenii, măsuri naționale notificate (preluat la 31.10.2026) · Comisia Europeană, registrul deciziilor privind încălcarea dreptului UE (preluat la 31.10.2026)